Ideile sunt cauza declanșării unor mari progrese și a unor mari întâmplări din istoria omenirii. Ele au schimbat în bine sau în rău viețile a miliarde de oameni, astfel încât omul a devenit dependent, nu doar de marile idei revoluționiste, ci și de ideile mediocre, cotidiene, care îi oferă o ieșire din normalitate.​


“Obișnuitul plictisește, iar raritatea fascinează.” este o maximă a lui Francesco Petrarca ce se potrivește cu desăvârșire tipologiei umane. Chiar dacă, în timp, noul și inovatorul se transformă în comun și învechit, progresul trebuie stimulat tocmai pentru ca acest ciclu să aibă loc.​


Omul ce apartine marii mase a populației este încurajat să nu se remarce, să nu se individualizeze, deoarece astfel poate fi mai usor de manipulat de către clasa superioară a societății. Dar omul este unic. Și nu mă refer la unicitatea superioară față de alte specii, ci doar la simpla diferențiere. Tocmai din această unicitate a individului se nasc idei unice, care facilitează progresul omenirii.​


Mulți cercetători și filozofi s-au întrebat de ce unii oameni au idei bune și alții nu. Astfel, o parte dintre ei a optat pentru ipoteza existenței  unui  spațiu nedefinit în care toate ideile cunoscute și necunoscute, descoperite și încă nedescoperite, sunt cumulate pentru a forma o nebulozitate cu proprietăți fizice asemănătoare eterului, dar cu o intensitate energetică mult mai mare. Mai pe scurt, un inveliș terestru nedefinit și neindentificabil, ce conține o sumă de idei ce pot sau au revoluționat lumea.​

​

Am presupus așadar, că acest înveliș - sophosfera, există cu adevărat și că el nu aparține doar fantasticului. Desigur că unii oameni de știință au presupus că tot ceea ce ne înconjoară este doar rodul subconștientului nostru și că nimic din ceea ce vedem, auzim, atingem, gustăm și mirosim nu este cu adevărat real, ci doar o iluzie creată pentru noi. Tot acești savanți au presupus astfel, că și persoana noastră este tot o plăsmuire a subconștientului nostru, destinat să reproducă ceea ce entitatea dorește să reproducă.​


În cartea  "Ce este realitatea?", de Basarab Nicolaescu, este prezentată realitatea ca fiind plastică, omul putând-o modela după propria voință, rezultând obligatoriu "un viitor sustenabil în acord cu mișcarea globală a realității".​


Subconștientul lucrează pentru a învălui instinctele primare într-o "ceață" prin care aceastea sunt percepute ca fiind automatisme, ticuri sau alte reacții involuntare pe care noi le facem inconștient.​


Puterea de a dori ceva este dată tot de subconștient, asfel încât, așa numitul destin să poată aduce în viața omului ceea ce își dorește cu adevărat. Însă, dorințele lăuntrice nu sunt mereu în concordanță cu dorințele exprimate conștient de către oameni, așa că ghinionul și insuccesele sunt probabil datorate unei dorințe puternice de delăsare sau unui prea mic stimul asupra destinului propriu.​

​

Recent, s-a pus în discuție existența vieții în orice conține materie, asfel acceptându-se ipoteza sentimentelor aparținând unor roci sau unor particule de praf interstelar; realizând o imagine complexă a Universului. Un Univers conștient, un Univers cu gândire proprie, la fel de independentă ca și gândirea unui om, cuprinzând totuși toate infimele conștiințe aflate pe planetele prăfuite, cât și în spațiul dintre acestea. Universul pe care nu îl știm în totalitate conține astfel memoria a sute de mii de miliarde de super-calculatoare proiectate de om.​


Aceste date privind subconștientul și Universul, cât și legătura dintre cele două, chiar dacă sunt puține și, probabil, neîndestulatoare sau eronate din punctul unora de vedere, sunt baza teoriei existenței sophosferei. Chiar și cu o bază fragilă se poate costrui o ipoteză adevarată sau măcar probabilă.
De ce multe invenții în lume sunt numite după doi sau mai mulți inventatori? De ce mă gândesc la o idee pe care, după un timp foarte scurt, o aud la televizor sau o citesc în ziare sau reviste de specialitate?​


Am  considerat că nimic nu e întâmplător și că totul se întâmplă după o anumită ordine și la momentul potrivit. Teoria sophosferei am descoperit-o într-o carte a unui autor francez, deși nici acesta nu și-a dezvoltat foarte mult ideea, care pentru mine a fost factorul ce mi-a schimbat percepția despre Univers.​


În momentul în care avem o idee, aceasta poate fi accesată de mai mulți oameni, "codul" acesteia fiind decoperit. Dezvoltarea unei idei poate duce la o alta, prima fiind cheia care îl conduce pe curios către cea din urmă. Curiozitatea omului este firească naturii sale, conducându-l către progres și deschizându-i noi viziuni asupra vieții, lăsând ideile preconcepute și conservatoare în detrimentul inovației.​

​

Dacă aceste idei sunt răspândite în tot spațiul interplanetar? Dacă ceea ce numesc eu sophosfera nu se supune unui câmp gravitațional sau magnetic pentru a înconjura Pământul și este doar un nimb ce se deplasează prin spațiu?​


Pentru început, așa cum am spus, Universul este un procesor cu o capacitate imensă de stocare, și cu dimensiuni nemărginite, în expansiune; astfel încât se poate ca ideile pe care noi le considerăm inovații și descoperiri sunt fragmente învechite din istoria unei civilizații din altă parte a Universului sau din altă dimensiune.​


Informația, după cum o putem defini în limbaj informatic, este o variantă de răspuns din două posibile. Ei bine, în Univers, informația este o variantă din o multitudine de posibilități valide. Dacă această informație are o anumită masă, infimă raportată la masa unui fir de praf, aceasta este atrasă de câmpul gravitațional, dar informația este considerată  o undă care poate circula prin intermediul unui canal. Este ușor să presupunem că spațiul, conținând hidrogen, heliu și oxigen, poate fi așa-zisul canal de transport al informațiilor.​


"În iconografia culturală a timpului nostru, găurile negre au devenit obiecte mitice. În romanele și filmele SF ele evocă adesea imagini ale morții și transcendenței, anulând ireversibilitatea unor treceri și făgăduința reapariției noastre în cele din urmă într-un nou univers." (Lee Smolin)​


Într-o galaxie ca a noastră există sute de milioane de găuri negre; "celule" în care  toată materia atrasă înăuntru este iremediabil pierdută. Deoarece se presupune că spațiul și timpul sunt noțiuni irelevante în găurille negre, neavând sensul pe care noi îl atribuim lor, materia se dezorganizează pierzându-și forma inițială, sub acțiunea presiunii existente, foarte mari.​


Pe lângă găurile negre, care ar putea crea goluri mari în nebulozitatea de informații, mai există și așa-numitele găuri de vierme, ce sunt o "scurtătură" creată între regiuni ale universului sau între două sau mai multe dimensiuni. Distorsiunea spațio-temporală ce se formează poate facilita trecerea informațiilor dintr-un loc în altul în doar câteva fracțiuni de secundă.​

​

Așa cum, în informatică, limbajul este perceput de către calculator sub forma unui cod binar, la fel și sophosfera poate fi "accesată" doar de către cei care au decodat limbajul caracteristic ei. Desigur că aceasta poate fi accesată și de bebeluși, dar în substratul său rudimentar, disponibil tuturor. Geniul nu este definit ca fiind un om cu un IQ mare sau cu un material genetic foarte bun. Mulți oameni care au un IQ peste medie nu sunt genii și nici cei care au provenit din familii de oameni luminați nu au fost remarcați prin propria muncă decât în cazuri excepționale. Acest termen este folosit pentru oameni ce au renunțat să mai considere bun și necesar ceea ce era existent în momentul respectiv, astfel încât aceștia și-au dezvoltat, cu ajutorul imaginației și a gândirii proprii, un plan de idei ce i-au condus spre mari descoperiri.​

​

De exemplu Isaac Newton a descoperit ceea ce acum numim baza mecanicii în perioada în care a izbucnit epidemia de ciumă, închizându-se, pe o perioada mare de timp, toate școlile. Acest lucru i-a oferit posibilitatea lui Newton să înceteze învățarea lucrurilor ce erau deja cunoscute și să își pună întrebări privind unele fenomene, dar prin prisma propriei sale gândiri.​


Procesele alcătuiesc Universul, deorece materia este definită și creată prin procese, realizându-se o corelare între mai multe obiecte pentru a crea unul nou. În plus, ceea ce oamenii numesc proces include și o idee sau o multitudine de idei prin care ia naștere produsul final dorit.​

​

Teoriile creștine și darwinismul se întrepătrund, formând o imagine, pe alocuri clară, pe alocuri neclară, a progresului omenirii. Biblia a fost creată de oameni, fiind o carte în care sunt prezentate, după teoriile geocentricității și a superiorității Pământului, informații privind crearea lumii și dezvoltarea omenirii până la un anumit punct.​


O primă disonanță între știință și religie este modul prin care Universul a fost creat. Chiar dacă, în principiu, "cuvântul" primordial ce a cauzat formarea lumii noastre poate fi interpretat ca fiind o undă ce a determinat declanșarea exploziei numită "Big Bang", Biblia prezintă exclusiv doar crearea Pământului și a cerului, excluzând formarea celorlalte planete, stele și galaxii. Desigur că știința a fost încurajată de Biserică încă din cele mai vechi timpuri, dar a fost și cenzurată în cazurile în care putea dovedi faptul că Biblia se înșală. Această repulsie față de ideile care puteau să aducă o accelerare a progresului a fost realizată pentru a apăra religia de întrebările oamenilor ce puteau pune la îndoială percepția asupra Bisericii.​


Dar de ce marii savanți ai omenirii, în loc să se supună în totalitate Bisericii și să renunțe la cercetările lor, au preferat să își riște viețile pentru a-și apăra ideile revoluționare ?​


Poate din cauză că așa-numita intuiție și dovezile concludente pe care le aveau, deși erau în unele cazuri puține, i-au făcut să se opună cenzurii și să se distingă din marea masă de oameni.​

​

Intuiția este o presupunere; o idee prin care legăturile dintre lucrurile și procesele ce sunt observate denotă existența unei necunoscute, pe care oamenii o consideră doar probabil existentă, contrariul putându-se întotdeauna dovedi sau contracara. Astfel, ideile și concepțiile pe care savanții le aveau, erau singurele piedici între acceptarea și negarea teoriilor dezvoltate în Biblie și susținute de Biserică.​


În momentul morții, informația pe care noi o posedăm nu este pierdută, aceasta contopindu-se cu restul sophosferei, dovedindu-se prin "reînvierea" unor idei uitate din trecutul îndepărtat.
"Trăim murind, în fiecare clipă murim și renaștem, prezentul fugitiv curge între moartea trecutului și nașterea viitorului. Și această naștere este, ca și a noastră, primejdie de moarte." (Miguel de Unamuno)​


Aparatul mental se află la dispoziția sinelui, a subconștientului, cu ajutorul căruia se poate trece într-o realitate suprasensibilă. Prin cunoașterea faptelor exacte și prin observarea evenimentelor ce contribuie la schimbarea lumii, nu se poate realiza decât exersarea mentalului. Transcenderea este posibilă doar prin descoperirea și cunoașterea esenței lucrurilor.​


Perfecțiunea nu poate fi atinsă sau înțeleasă de om, dar poate fi contemplată și studiată ca fiind o perspectivă abstractă a vieții. Perfecționarea, în schimb, se poate realiza prin aplicarea unor idei prin care este atins scopul principal, progresul.​


Astfel, subconștientul este pus în mișcare de ideile ce pot sustrage individul din banal și din cotidian, realizând o trecere dintre omul ce aparține marii mase și omul individual, contemplativ, genial.

​​

Bibliografie

• Spațiu, timp, univers, Lee Smolin, Editura Humanitas București, 2008
• The Elegant Universe, Brian Greene, Norton, 1999
• Quantum Field Theory in Curved Spacetime and Black Hole Termodynamics, University of Chicago Press, 1994
• Ce este realitatea?, Basarab Nicolaescu; Editura Junimea Iași, 2009
• Jurnal intim, Miguel de Umano, Editura Polirom București, 1999
• Mistica, Evelyn Underhill, Biblioteca Apostrof Cluj, 1995
• Biblia, Vechiul Testament, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii ortodoxe romane București, 1993
• Furnicile, Capitolele Enciclopediei cunoașterii relative și absolute, Bernard Werber, Editura Nemira București, 1995
• Ziua furnicilor, Capitolele Enciclopediei cunoașterii relative și absolute, Bernard Werber, Editura Nemira București, 1995
• Revoluția furnicilor, Capitolele Enciclopediei cunoașterii relative și absolute, Bernard Werber, Editura Lucman, 2000