​
Tamara Luca: Domnule profesor Lazăr, am dori să începem interviul cu câteva cuvinte despre dumneavoastră; ce ne puteţi spune - care a fost sentimentul pe care l-aţi încercat in momentul in care aţi păşit pentru prima dată in Colegiul Naţional?

Cristian Lazăr: E complicat să vorbesc despre mine, ca de obicei. Cred că sunt cam 30 de ani de când sunt in această şcoală, in 1985 am păşit pentru prima data in Colegiul Naţional. Prima impresie a fost, desigur, una pozitivă, şcoala părându-mi-se a fi un templu. Facultatea a întrerupt provizoriu legătura dintre mine si şcoală.





T.L: Care este cea mai vie amintire legata de şcoală?

C.L: Lucrul pe care mi-l amintesc cu cea mai mare plăcere este calificarea la olimpiada naţională de matematică, bucuria de a reprezenta şcoala şi ulterior calificarea copiilor mei; voi, elevii mei, sunteţi o bucurie pentru mine in fiecare zi. Sunt fericit să constat că in clasa in care învăţaţi voi (II.7) am învăţat şi eu.





T.L: Cine a avut o mare contribuţie in formarea dumneavoastră atât ca persoană, cat şi ca profesor de matematică?

C.L: Cea mai mare influenţă asupra mea consider că a avut-o domnul profesor Aniţa Sebastian. Dorinţa de a opta pentru această materie mi-a fost insuflată încă din copilărie, de la primele olimpiade de matematică de la începutul gimnaziului, dar si de faptul că am fost elev al acestei şcoli, acest lucru făcându-mă să-mi doresc să revin aici pentru a continua munca depusă de mine şi de colegii mei în timpul liceului. O mare parte din timp eram atât de prins în orele profesorilor, încât mă trezeam imitându-i, fapt ce demonstrează că aceştia au fost în mod real persoane care m-au influenţat într-o manieră pozitivă. Aş vrea să cred că incă mi-am păstrat calitatea de licean - perspectiva de profesor şi cea de elev; le consider ca fiind una singura.





T.L: Un episod amuzant din timpul liceului?

C.L: O întâmplare foarte amuzanta a luat loc in clasa a XI-a, după o bine meritată practică agricola, la cules de mere lângă Iezăreni, unde un coleg de clasa făcuse o boacănă foarte mare - pe care nu o pot istorisi aici - şi trebuia să fie mutat, la un liceu, disciplinar (în vremea respectivă, însemna să mergi la Racoviţă) şi aştepta transferul în faţa direcţiunii actuale, lângă tablou. Doamna directoare iese şi-l întreabă "Te uiţi pentru ultima oară la tablou?", iar răspunsul vine automat, persoana în cauză fiind foarte inteligentă "Îl mutaţi de aici?". Vă daţi seama, întrebarea respectivă a făcut înconjurul şcolii până la următoarea pauză.





T.L: Domnule profesor, aţi putea descrie o situaţie limită din viaţa dumneavoastră de elev?

C.L: Înainte de 89, obiectele care acum se numesc ştiinţe sociale, se chemau înainte CSP (cunoştinţe social-politice) şi era să rămân corigent, până când profesorul de „mate” a mers la doamna profesoară să-i spună cam ce ştiu eu şi ce nu ştie dumneaei.





T.L: Care sunt diferenţele dintre universul şcolar din perioada în care eraţi elev şi momentul actual? Percepţia dumneavoastră asupra şcolii s-a schimbat?

C.L: Cred că mereu am fost un vârf de lance, noi ca şcoală, doar că acum, se pare, conform statisticilor actuale, că mergem din ce în ce mai sus. Dacă nu ar exista un liceu particular din Bucureşti, care adună tineri din întreaga ţară, numit liceul Internaţional Info Bucureşti (liceul Turcesc), se pare că suntem numărul 1 în România de ceva ani, în ceea ce ţine de performanţă. Oricum văd lucrurile într-o continuitate, eu creându-mi o impresie pe care, pe parcursul anilor, mi-am întărit-o.

Faptul ca am devenit profesor a fost dorinţa mea; adică nu m-aş fi văzut în nici o altă postură decât una corelată Colegiului Naţional. Singurul motiv pentru care nu am ajuns să fiu profesor imediat după terminarea facultăţii a fost faptul că nu se făcuse nicio pensionare in perioada respectivă. Consider că a fost un lucru firesc. De altfel, mai sunt multe exemple: doamna prof. Aniţa, doamna prof. Avram, sora mea – Anca Leaotă, care au fost eleve ale acestui colegiu, ca mai apoi să devină profesori.





T.L: Aveţi o pasiune, un hobby sau un mod de a petrece timpul liber?

C.L: Pescuitul este hobby-ul meu principal, dar nu prea reuşesc să îl practic din cauza lipsei de timp. De exemplu, au trecut deja 5 luni din acest an şi nu am reuşit să mă delectez căutându-mi refugiul în natură.





T.L: De ce nu v-aţi ales un alt sport dintre cele practicate in şcoală?

​

C.L: În perioada în care eram elev, sporturile cele mai practicate erau baschetul şi badmintonul; la acesta din urmă am avut o campioană europeană, chiar în generaţia mea. Cu toate acestea, eu am decis să mă axez pe ce-mi plăcea mie mai mult.